Laser Valley Innovation Bootcamp revine pe 14 iunie. Peste 100 de participanți, așteptați la evenimentul dedicat cercetării, inovării și formării de business-uri în tehnologie

Ce se va întâmpla la Laser Valley Innovation Bootcamp, evenimentul dedicat cercetării, inovării și formării de business-uri în tehnologie.

București, 11 iunie 2024 — Laser Valley Innovation Bootcamp revine în orașul Măgurele pentru al doilea an consecutiv. Evenimentul dedicat cercetării, inovării și formării de business-uri în tehnologie aduce împreună cercetători, antreprenori și studenți pasionați de inovație și tehnologie. Peste 100 de participanți sunt așteptați în cadrul Laser Valley Innovation Bootcamp. Evenimentul se va desfășura între 14-16 iunie la Conacul Oteteleșanu și Biblioteca Națională de Fizică din Măgurele (Ilfov).

Laser Valley Innovation Bootcamp 2024 promite să fie un eveniment de referință pentru inovația și colaborarea în tehnologie din România, oferind un cadru ideal pentru dezvoltarea de noi idei și proiecte. 

Cu două ore înainte de deschiderea oficială, participanții la Laser Valley Innovation Bootcamp 2024 vor avea ocazia să viziteze laserul de la ELI-NP, cea mai avansată unitate de cercetare în domeniul fizicii fotonucleare din lume.

Apoi, după deschidere, vor avea loc două paneluri de discuții. Primul va fi cu reprezentanți ai mediului academic, precum Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și Academia de Studii Economice din București. Totodată, vor fi prezenți și reprezentanți ai administrației publice precum Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Consiliul Judetean Ilfov, Primăria Măgurele și Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). 

În cel de-al doilea panel participanții se vor putea conecta cu cercetători și studenți din Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR), Fizica Materialelor (INCDFM), Fizica Pământului (INCDFP), Microtehnologie (IMT) și Optoelectronică (INOE 2000).

Un moment important din prima zi de bootcamp va fi formarea echipelor, alcătuite din antreprenori, cercetători și studenți, care vor lucra împreună pentru a dezvolta noi proiecte sau pentru a avansa cu proiectele existente.

În cea de a doua zi de Bootcamp, vor fi organizate trei workshop-uri deschise atât participanților  Laser Valley Innovation Bootcamp, cât și celor din afara bootcamp-ului. 

„Validarea ideii” va fi primul workshop susținut de către Alina Cătălina Bănuleasa (CEO & founder – Idea Morph). 

Cel de al doilea workshop îi are ca invitați pe Liviu Gherghescu (Head of Architecture – BCR),  Adrian Stroie (Agile Coach – BCR) și Răzvan Crăciunescu (Associate Professor – UPB), care vor aborda subiectul „Prototipare și produs minim viabil”. 

Al treilea workshop poartă numele „Finanțare și sustenabilitate financiară” și va fi susținut de către Alexandru Codres (Director Zonal la BCR Social Finance) și Roxana Lupașcu (Coordonator proiect EEN2EIC România – MSP). 

De asemenea, în cea de-a doua zi, echipele formate vor lucra la proiecte, cerând feedback, optimizându-le și îmbunătățindu-le, avându-i alături ca mentori pe Ana Maria Popescu (Chalmers Ventures), Horațiu Sofronie (BCR), Edmond Braticevici (Novartis), Mihai Cepoi (Jobful), Nicoleta Cherciu (ex-UiPath), Bogdan Iordache (Underline Ventures), Flavia Husar (FlowX), Alex Vesa (Cube) și mulți alții. 

În cea de-a treia zi, proiectele vor fi prezentate unui juriu. 

„Laser Valley Innovation Bootcamp sprijină colaborarea dintre cercetători de marcă, mediul de afaceri și studenți. Avem în România tineri cu un potențial uriaș, mințile strălucite pe care împreună trebuie să le susținem în continuare prin burse și programe de cercetare, atât în sectorul public, cât și în mediul academic și privat. Salut eforturile și deschiderea tuturor celor implicați în acest proiect atât de important pentru cercetarea și inovarea din România.” — Bogdan Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării

„Pentru a menține vie conexiunea dintre actorii unei comunități, în special când aceștia aparțin unor domenii diferite, este util să găsim modalități noi de a-i conecta și a hrăni dialogul dintre aceștia, prin inovare. O comunitate din care fac parte tot mai multe organizații care inovează este o comunitate mai competitivă, mai eficientă, mai puternică. Participând la evenimentul de tip Bootcamp de la Măgurele, pe durata celor 3 zile, echipa Asociației Magurele Science Park împreună cu partenerii săi, continuă să sprijine stakeholderii ecosistemului CDI în a deveni mai vizibili, mai conectati, mai informați și nu în ultimul rând, mai inovatori.” — Mădălin Ioniță, Director Executiv, Asociația Măgurele Science Park

„În contextul global al tehnologiei, România oferă oportunități solide pentru cercetare, dezvoltare și inovare. Cu resurse umane calificate și costuri competitive, România atrage investiții relevante în domenii cheie precum agri & food, energie, IT, robotică sau inginerie. Ecosistemul de startup-uri, programele de finanțare și inițiativele guvernamentale pentru inovație creează un teren propice pentru antreprenori și cercetători. BCR își asumă un rol practic, oferind sprijin financiar și consultanță pentru startup-uri și inovatori, contribuind astfel la creșterea competitivității economiei românești.” — Ionuț Stanimir, Director de marketing și comunicare, BCR

Juriul care va evalua proiectele înscrise este format din Marius Mitroi (Innovation and Entrepreneurship – UEFISCDI), Anca Luca (Startups Community Manager – BCR), Liviu Gheorghiu (Head of Architecture – BCR), Răzvan Crăciunescu (Associate Professor – UPB), Nicoleta Cherciu (Alumna – UiPath) și Mihai Sfințescu (Managing Director – Abilito Capital). Voturile acestora vor decide cine va primi premiul și titlul de câștigător al Laser Valley Innovation Bootcamp 2024. 

„Laser Valley Innovation Bootcamp este o experiență condensată a misiunii Launch Romania. Credem că potențialul României este unul imens și că trebuie doar să-i oferim spațiul, atenția și resursele necesare pentru a înflori și a crește. Soluția nu stă într-un singur om, fie el antreprenor, CEO sau președinte, soluția stă în noi, în munca pe care o depunem și în capacitatea noastră de a lucra împreună și a colabora către același scop. Cel mai productiv lucru pe care îl putem face este să ne unim forțele și să vedem ce putem construi împreună.

Segmentul de tehnologie chiar este una din rampele de pe care putem relansa România într-un jucător important din regiune, cu efecte foarte puternice economice, socio-culturale și educaționale. Laser Valley Innovation Bootcamp 2024 își propune să ofere un cadru ideal pentru dezvoltarea și facilitarea colaborării între mediul de afaceri, cercetare și academie. Suntem mândri să facem parte din această inițiativă și să contribuim la ea.” —  Andrei Cojan, Coordonator comunitate, Launch Romania

Atât organizatorii, cât și participanții, jurații, mentorii, reprezentanții companiilor, cercetătorii, studenții și toți cei prezenți sunt pregătiți pentru o nouă experiență Laser Valley Innovation Bootcamp, în care au ocazia să ducă inovația la următorul nivel.

***

Laser Valley Innovation Bootcamp

Evenimentul Laser Valley Innovation Bootcamp 2024 este găzduit de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR) și de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM), și facilitează  conectarea cercetătorilor din Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare cu fondatori de startup-uri și studenți pasionați de antreprenoriat în tehnologie.

Laser Valley Innovation Bootcamp este o inițiativă a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, în parteneriat cu Asociația Măgurele Science Park și Banca Comercială Română (BCR), cu sprijinul Launch Romania.

Asociația Măgurele Science Park este sprijinită de CJ Ilfov, Primăria Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), Universitatea Politehnica din București și Universitatea din București.

Launch Romania este o inițiativă powered by BCR, cu sprijinul Google și a partenerului fondator How to Web.

Mai multe informații despre Laser Valley Innovation Bootcamp Ed. 2, Măgurele, 14-16 iunie 2024, aici: Laser Valley Innovation Bootcamp 2024 

Inapoi la blog

Articole recente

Launch Health Tech Ed. 2

Launch Health Tech brings together the CEE Health Tech ecosystem, on October 3rd, in Bucharest

Press Release, September 13, 2023 After a successful first edition organised in May 2023, Launch […]

Citeste mai mult

5 must-have pentru un MVP de succes

Ai o idee de business. Una în care crezi mult. Bun, bun, dar întrebarea e […]

Citeste mai mult

Cum a fost în cadrul primei ediții Launch Health Tech | Mai 18, 2023 | Bucuresti, Apollo 111

Comunicat de presă, 19 mai 2023 Două noi proiecte românești în industria de tehnologie pentru […]

Citeste mai mult

Deschidem verticala de health prin Launch Health Tech | Ed. 1, Mai 18, 2023 | Bucuresti, Apollo 111

Comunicat de presă, 3 mai 2023 Launch Health Tech, primul eveniment dintr-o serie dedicată ecosistemului […]

Citeste mai mult

Launch Annual Report 2023: The State of Romanian-born Early Stage Startups

issued by Launch Community, an initiative of How to Web | Google for Startups | […]

Citeste mai mult

Launch Community Evenings #5 Bucharest are loc pe 20 septembrie, la Club Expirat

Scena locală de startup-uri, tehnologie și inovație se întâlnește pe 20 septembrie, înainte de How […]

Citeste mai mult

Scorul BRICE. Cum să prioritizezi

Scorul BRICE (găsești aici un template de framework) îți oferă un mod consistent de-a evalua, într-un mod obiectiv, viitoare sau potențiale dezvoltări de produs.

Citeste mai mult

Launch Community Report 2021

Citeste mai mult

Pirate Metrics: AARRR

Pirate metrics este printre cel mai cunoscut set de metrici și acronimul vine de la: Acquisition, Activation, Retention, Referral, Revenue.

Citeste mai mult

Lean Canvas

Lean Canvas răspunde unei nevoi cheie pentru startup-ul tău: aceea de documentare a planului pe care îl ai pentru acesta și, mai mult decât atât, te ajută să identifici asumpțiile majore pe care le ai.

Citeste mai mult

Cum să îți poziționezi produsul

Pe lângă energie și entuziasm, într-un startup tech ai nevoie de un set de instrumente care să te ajute să dezvolți un produs de succes.

Citeste mai mult

How to Web, co-organizator al Launch

Launch, comunitatea fondatorilor de startups este o inițiativă a How to Web, Google for Startups, […]

Citeste mai mult

A 2-a ediție a Laser Valley Innovation Bootcamp va avea loc în Măgurele între 14-16 iunie

Peste 100 de cercetători, antreprenori și studenți sunt așteptați să participe în cadrul celei de-a […]

Citeste mai mult

Raportul Launch Romania „The State of Romanian-born Early Stage Startups 2024”

Launch Romania powered by BCR, în colaborare cu Google și partenerul fondator How to Web, […]

Citeste mai mult

Primește newsletter Launch

Logo Twitter Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin Logo Youtube