Google for Startups, co-organizator al Launch

Launch, comunitatea fondatorilor de startups se bucură de sprijinul Google for Startups, BCR Social Finance și Orange România, alături de How to Web

Fiecare co-organizator contribuie la comunitatea Launch prin acces la o varietate de resurse pe care le pune la dispoziția fondatorilor, iar materialul de astăzi aduce în prim plan colaborarea dintre Google for Startups și Launch.

Am discutat cu Dan Oros, Head of Marketing Google România, despre implicarea în Launch, despre importanța susținerii produselor de tehnologie și despre puterea unei comunități.

Google for Startups este inițiativa Google prin care organizația susține dezvoltarea startup-urilor din toată lumea. Acestea au la dispoziție produsele Google, resursele, conexiunile și bunele practici astfel încât să construiască produse și servicii cât mai bune. 

Prin Launch, Google for Startups contribuie la dezvoltarea ecosistemului tech din România în trei modalități. Oferă fondatorilor acces gratuit la resurse și instrumente dezvoltate de către Google, care ajută startup-urile să dezvolte produse și servicii și apoi să ajungă cu ele la milioane de clienți. De asemenea, Google contribuie cu mentorat, acoperind o plajă largă de domenii, de la dezvoltare tehnică, până la marketing, sales sau cultură organizațională. Nu în ultimul rând, Google deschide usi pentru fondatori, facilitându-le acestora legături și intro-uri cu oameni la care altfel ar ajunge mai greu, precum investitori sau alți stakeholderi relevanți din ecosistem. 

Pasiunea Google pentru lucrul cu startup-urile autohtone nu este o noutate. Google este unul dintre principalii susținători ai startup-urilor din Romania. Pe lângă aspectele menționate anterior, Google susține ca partener cele mai mari conferințe de tehnologie din România precum How to Web și Techsylvania, dar și programe de accelerare printre care se enumeră  Techcelerator și StepFWD. Google mai dezvoltă și o serie de programe regionale precum Google for Startups School, dar și acceleratoare proprii. Începând cu anul acesta, Google a adăugat comunitatea Launch în portofoliul proiectelor în care crede și pe care le susține în îndeplinirea misiunii de a dezvolta un ecosistem de startup-uri tehnice puternic și conectat.

Ecosistemul de startups din România e pe un trend de creștere, în linie cu cel la nivel global, iar pe măsură ce tot mai multe resurse apar pe piață, Launch poate avea o contribuție esențială în accelerarea acestei dezvoltări, prin inspirarea și a altor fondatori să pornească proiecte de tehnologie și să-și transforme proiectul într-un startup. Dat fiind faptul că, odată cu această creștere accelerată pe plan global, crește sistematic și numărul de utilizatori pentru serviciile Google, experții din cadrul organizației dezvoltă produsele oferite pentru startup-uri astfel încât să le ofere acestora cele mai bune instrumente cu care să plece la drum și să aibă un start reușit. În felul acesta, fondatorii își dezvoltă capacitățile de creștere a produselor pe care se pregătesc să le pună pe piață și au încredere în platformele Google pe parcursul întregului proces, de la cercetările inițiale și până la scalare internațională.

Am discutat cu Dan și despre importanța tehnologiei în viețile noastre și am aflat de la el și care sunt, în opinia lui, calitățile de bază ale unui founder de succes. Primul pas este acela de a crede cu tărie în ideea ta, însă nu este suficient, pasiunea trebuie să fie dublată de efort și muncă, de abilitatea de a profita de oportunitățile care îți sunt oferite, precum și de capacitatea de a avea o minte deschisă și de a te adapta la contexte noi, pentru că această mentalitate stimulează creativitatea, iar aceasta produce inovația. Progresul fără inovație nu este realizabil, iar dovada acestui lucru stă în evaluarea produselor de tehnologie pe care le utilizăm zi de zi, cu care ne-am obișnuit și pe care le considerăm parte din normalitate ca și cum ar fi existat dintotdeauna, precum telefonul sau electronicele din casă. Cândva aceste obiecte erau inovații și erau privite ca tehnologii ale viitorului, la fel cum este acum realitatea virtuală, spre exemplu, și este util să fim cât mai deschiși la tehnologie întrucât aceasta contribuie semnificativ la creșterea nivelului de calitate a vieții noastre. Cu siguranță că, în ultimul an, contextul pandemic a accelerat digitalizarea și foarte multe companii si-au dat seama că pot lucra remote, pot colabora cu ușurință cu persoane aflate pe alte continente, pot scala produsele și pot dezvolta tehnologii la care, probabil, înainte nici nu se gândeau. 

Referitor la comunitate, aceasta este esențială pentru o dezvoltare sănătoasă a unui startup, pentru că dă fondatorilor posibilitatea să interacționeze cu oameni cu ambiții similare cu ale lor și să găsească atât alți fondatori, dar și mentori care să le furnizeze informațiile sau resursele de care au nevoie ca să meargă mai departe. Pentru că nu există o rețetă care să funcționeze pentru toată lumea, iar rolul unui mentor nu este acela de a furniza răspunsul corect, ci de a stimula fondatorul să găsească rezolvarea la problema cu care se confruntă, iar în Launch, fondatorii au parte de o comunitate puternică de experți și de un matchmaking perfect între nevoile fondatorilor și abilitățile mentorilor.

Nu în ultimul rând, în Launch fondatorii găsesc o zonă de confort psihologic esențială, în care se întâlnesc cu alți fondatori cu care împărtășesc atât entuziasmul cât și îngrijorările. Astfel se creează ideea de safe place la care ei contribuie, în care învață unii de la alții, greșesc unii lângă ceilalți, și ulterior aplică ce au învățat în Launch și în echipele lor. Astfel, pe lângă knowledge-ul pe care îl aduc în cadrul echipei, aduc și acest spațiu care generează încredere,  deschidere și entuziasm pentru creșterea pas cu pas a startupurilor. 

Detalii și resurse Google for Startups: https://startup.google.com

Inapoi la blog

Articole recente

Launch Health Tech Ed. 2

Launch Health Tech brings together the CEE Health Tech ecosystem, on October 3rd, in Bucharest

Press Release, September 13, 2023 After a successful first edition organised in May 2023, Launch […]

Citeste mai mult

5 must-have pentru un MVP de succes

Ai o idee de business. Una în care crezi mult. Bun, bun, dar întrebarea e […]

Citeste mai mult

Cum a fost în cadrul primei ediții Launch Health Tech | Mai 18, 2023 | Bucuresti, Apollo 111

Comunicat de presă, 19 mai 2023 Două noi proiecte românești în industria de tehnologie pentru […]

Citeste mai mult

Deschidem verticala de health prin Launch Health Tech | Ed. 1, Mai 18, 2023 | Bucuresti, Apollo 111

Comunicat de presă, 3 mai 2023 Launch Health Tech, primul eveniment dintr-o serie dedicată ecosistemului […]

Citeste mai mult

Launch Annual Report 2023: The State of Romanian-born Early Stage Startups

issued by Launch Community, an initiative of How to Web | Google for Startups | […]

Citeste mai mult

Launch Community Evenings #5 Bucharest are loc pe 20 septembrie, la Club Expirat

Scena locală de startup-uri, tehnologie și inovație se întâlnește pe 20 septembrie, înainte de How […]

Citeste mai mult

Scorul BRICE. Cum să prioritizezi

Scorul BRICE (găsești aici un template de framework) îți oferă un mod consistent de-a evalua, într-un mod obiectiv, viitoare sau potențiale dezvoltări de produs.

Citeste mai mult

Launch Community Report 2021

Citeste mai mult

Pirate Metrics: AARRR

Pirate metrics este printre cel mai cunoscut set de metrici și acronimul vine de la: Acquisition, Activation, Retention, Referral, Revenue.

Citeste mai mult

Lean Canvas

Lean Canvas răspunde unei nevoi cheie pentru startup-ul tău: aceea de documentare a planului pe care îl ai pentru acesta și, mai mult decât atât, te ajută să identifici asumpțiile majore pe care le ai.

Citeste mai mult

Cum să îți poziționezi produsul

Pe lângă energie și entuziasm, într-un startup tech ai nevoie de un set de instrumente care să te ajute să dezvolți un produs de succes.

Citeste mai mult

How to Web, co-organizator al Launch

Launch, comunitatea fondatorilor de startups este o inițiativă a How to Web, Google for Startups, […]

Citeste mai mult

Raportul Launch Romania „The State of Romanian-born Early Stage Startups 2024”

Launch Romania powered by BCR, în colaborare cu Google și partenerul fondator How to Web, […]

Citeste mai mult

Primește newsletter Launch

Skip to toolbar
Logo Twitter Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin Logo Youtube