Ștefan Buciuc, BCR Social Finance: investitorii sunt mai atrași de capacitatea de implementare a unui produs decât de produsul în sine.
Launch, comunitatea fondatorilor de startups, se bucură de sprijinul Google for Startups, BCR Social Finance și Orange România, alături de How to Web.
Fiecare co-organizator aduce în comunitate o serie de resurse esențiale pentru fondatori, iar astăzi vorbim despre BCR Social Finance și implicarea în comunitatea fondatorilor de startups. Mai multe detalii despre rolul fiecărui co-organizator aici.
BCR Social Finance este parte din Grupul Erste, care prin programul Social Banking sprijină antreprenorii care abia au pornit o afacere, dar și companiile de microfinanțare, organizațiile sociale și persoanele aflate în dificultăți financiare. BCR Social Finance este o instituție financiară nebancară (IFN), înființată în 2009 sub denumirea de good.bee Credit (GBC). În prezent ea reprezintă asocierea dintre Erste Social Finance Holding GmbH (51%) și Banca Comercială Română S.A. (49%).
Am discutat cu Ștefan Buciuc, CEO al BCR Social Finance, despre implicarea în Launch, despre nevoia unei comunități de sprijin pentru startup-urile aflate la început de drum, și despre importanța dezvoltării unui business cu impact social.
BCR Social Finance s-a alăturat Launch pentru că experții din cadrul grupului BCR și-au dorit să existe o structură bine articulată de mentorat pentru fondatorii entuziaști, care să le dea acces acestora la instrumente cu ajutorul cărora să poată dezvolta business-uri sănătoase. Interesul BCR Social Finance este în zona startup-urilor care au un puternic impact social, care răspund unei nevoi reale în societate și care au capacitatea să creeze și să mențină locuri de muncă. Filosofia grupului subliniază importanța dezvoltării unei afaceri în jurul unei nevoi a viitorilor clienți, și nu doar în jurul ideii în sine de a dezvolta un produs, atât din considerente economice cât și din considerente sociale.
“Nu rata nici o criză!” este deviza lui Ștefan, care consideră că orice moment este potrivit pentru identificarea unei nevoi reale. Ultimul an a dezvoltat cu atât mai multe provocări și oportunități pentru startup-uri și a accelerat procesul de digitalizare, care s-a reflectat pe mai multe paliere, inclusiv în zona de schimbare a paradigmei muncii, oamenii și companiile find mult mai deschiși la a lucra de acasă și la flexibilitate ocupațională.
Unul dintre atributele unei echipe care poate conduce spre succes o afacere este capacitatea de adaptare la situații noi, de transformare a temerilor în șanse, de a gândi proactiv în orice context, de a nu te lăsa demoralizat de primul eșec. De altfel, în viziunea lui Ștefan, inclusiv investitorii sunt atrași de acest mindset al fondatorilor, mai exact de capacitatea de implementare a unui produs decât de produsul în sine, deoarece e foarte probabil ca produsul să necesite modificări și nu este constructivă o abordare rigidă, ci o mentalitate creativă, out-of-the-box, care permite fondatorilor să înțeleagă corect ce nu știu, să fie deschiși să învețe în permanență și să înțeleagă cât mai bine piața în care își dezvoltă produsul. Prin Launch, BCR Social Finance oferă nu doar un set de instrumente, dar și mentorat pentru folosirea acestora, astfel încât fondatorii să aibă mai multe cunoștințe, să nu se mai teamă de eșec, ci să vadă în acesta o oportunitate, și să construiască pas cu pas un business sustenabil și durabil.
Ștefan susține că secretul pentru businessuri sustenabile stă în accesarea de fonduri europene și garanții și e important pentru România să profite de șansa pe care o are în accesarea acestor resurse. Deși a fost un an care pus multă presiune pe accelerarea digitală, mai e mult de construit în viitor în zona de inovare digitală și startup-urile de tehnologie trebuie să profite de toate oportunitățile care le sunt puse la dispoziție astfel încât să creeze produse relevante pentru mediul social, viabile, de succes, și fondatorii lor să fie motivați și încurajați să rămână în România.
BCR Social Finance este un stakeholder cu tradiție în finanțarea zonei micro a afacerilor românești. În 2020, antreprenori și întreprinderi individuale au beneficiat de peste 1.400 de credite în valoare de peste 70 de milioane de lei. Pentru finanțarea startup-urilor a fost dezvoltat un parteneriat cu Fondul European de Investiții, prin programul EaSI pentru ocuparea forței de muncă și pentru inovare socială.
Pe lângă oportunitățile de finanțare, grupul BCR a dezvoltat și programul BCR Școala de Business, o platformă care oferă informații utile și sfaturi practice despre ce înseamnă să construiești o afacere de la zero, dedicată antreprenorilor la început de drum, dar și celor experimentați care vor să se dezvolte în domenii sau pe care încă nu le stăpânesc. Dată fiind experiența vastă în finanțarea micro business-urilor, BCR vrea să aducă această expertiză și în zona de tehnologie, contribuind astfel și prin comunitatea Launch la educarea și informarea antreprenorilor care au atât ideea potrivită, cât și determinarea de a implementa un plan de afaceri.
Press Release, September 13, 2023 After a successful first edition organised in May 2023, Launch […]
Citeste mai multAi o idee de business. Una în care crezi mult. Bun, bun, dar întrebarea e […]
Citeste mai multComunicat de presă, 19 mai 2023 Două noi proiecte românești în industria de tehnologie pentru […]
Citeste mai multComunicat de presă, 3 mai 2023 Launch Health Tech, primul eveniment dintr-o serie dedicată ecosistemului […]
Citeste mai multissued by Launch Community, an initiative of How to Web | Google for Startups | […]
Citeste mai multScena locală de startup-uri, tehnologie și inovație se întâlnește pe 20 septembrie, înainte de How […]
Citeste mai multScorul BRICE (găsești aici un template de framework) îți oferă un mod consistent de-a evalua, într-un mod obiectiv, viitoare sau potențiale dezvoltări de produs.
Citeste mai multPirate metrics este printre cel mai cunoscut set de metrici și acronimul vine de la: Acquisition, Activation, Retention, Referral, Revenue.
Citeste mai multLean Canvas răspunde unei nevoi cheie pentru startup-ul tău: aceea de documentare a planului pe care îl ai pentru acesta și, mai mult decât atât, te ajută să identifici asumpțiile majore pe care le ai.
Citeste mai multPe lângă energie și entuziasm, într-un startup tech ai nevoie de un set de instrumente care să te ajute să dezvolți un produs de succes.
Citeste mai multÎntr-o industrie dinamică și mereu în mișcare, Mircea Serediuc, un profesionist pasionat de Product Management, […]
Citeste mai multAi auzit vreodată de o aplicație care aduce oamenii împreună și îi scoate din case […]
Citeste mai mult